Lăcrimioara consideră că familiile sănătoase sunt nucleul esențial al dezvoltării individuale armonioase și a unei societăți sănătoase. Dragostea, sprijinul și un cadru de valori împărtășit de fiecare dintre membrii săi conduc spre un cuplu sinergic și părinți capabili să ofere mediul necesar pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor.
Însă a fi în armonie cu propria persoană este esențial pentru cultivarea unei relații de cuplu durabile, dar și a unei relații puternice și sănătoase cu copilul și mai departe cu colegii și alte persoane semnificative din viața fiecăruia. Și invers, insatisfacțiile profesionale, conflictele din relația de cuplu sau în relația părinte-copil periclitează starea de echilibru a fiecărui individ. De aceea, Lăcrimioara lucrează cu indivizi, cupluri, părinți și familii pentru a aborda nevoile personale, dar și cele reciproce, pornind de la atingerea obiectivelor personale, de cuplu și profesionale, pentru a ajunge la o viață caracterizată prin armonie, satisfacție și echilibru.