Uneori te găsești cel mai ușor într-un loc nou, străin. Poate privind Oceanul, ascultând valurile. Pentru că nu întotdeauna e ușor să ajungi cu adevărat la tine. Trebuie să-ți dai voie să faci asta. Să treci de ziduri, să ajungi la inimă. Să o asculți, iar mai apoi să îi răspunzi. Să lași apoi puntea deschisă între tine și inimă. Să nu mai construiești ziduri.
Pentru că zidurile țin locul lacrimilor. Și lacrimile pe care nu le vărsăm sunt cele mai importante. Ne arată unde e nevoie de vindecare. Dar totuși construim ziduri și uităm de vindecare. Dăm muzica tare și rămânem surzi. Discutăm fără a vorbi deși am putea mai întâi auzi chiar și fără a asculta.
Cine ești tu, dincolo de cine ți s-a spus că ești?
Cine ești tu, dincolo de cine ți s-a spus că “trebuie” să fii?
Cine ești tu, dincolo de cine ai ajuns să fii?
Ai ajuns la tine? Te-ai văzut, te înțelegi?Ți-ai răspuns?
Azi aș vrea să nu mai dai muzica atât de tare. Să îți dai voie să asculți. Dincolo de ziduri.
Iar mai apoi… să răspunzi.
Sunt la peste 2500 m altitudine și mă gândesc la tine, cel ce urmează să îmi citești gândurile. Nu îmi propun să îți fiu azi un ghid motivațional, nici să îți tulbur (prea tare) liniștea. : ) Vreau doar să te provoc să cauți răspunsul în liniștea și intimitatea gândurilor tale…oare simți că trăiești cu adevărat?Care a fost momentul în care ai simțit că te conectezi cu propria persoană?Unde erai, cum ai reușit asta? Reușești să îți urmezi visul?L-ai descoperit?
Romanian 
English