Mâncarea-un “refugiu”?

Azi mi-am propus să ne oprim puțin la relația cu mâncarea și la felul cum ajungem să ne găsim “refugiul” în mâncare, pe scurt. 🍪🍫

Să zicem că ai un sentiment neplăcut față de partenerul tău de cuplu în urma unor certuri. Ai vrea să dispară pur și simplu, să nu vă mai vedeți , iar asta pentru că nivelul de cortizol(hormonul stresului) a crescut. Problema este că nu ai un sentiment plăcut și nici nu știi cum ai putea să îndepărtezi această stare.

Din experiența ta de viață, știi că ciocolata îți dă o stare de bine. Astfel, senzația plăcută îți distrage atenția de la cea neplăcută, ceea ce îi transmite creierului tău mesajul că “pericolul” a trecut, atâta timp cât mănânci acea ciocolată.

Deși ești conștient de faptul că ciocolata nu a rezolvat problema, substanțele chimice generatoare de fericire(eliberate în timp ce mănânci acea ciocolată) reprezintă niște molecule care pavează un traseu neuronal.

Următoarea dată când vei avea o senzație neplăcută legată de partenerul tău, electricitatea va activa gândul de a mânca o ciocolată și, dacă o vei mânca, vei consolida acea conexiune.

Cu toate acestea, ești conștient de faptul că ciocolata nu îți va rezolva problema, ba dimpotrivă, îți va putea crea alte neplăceri(ex:acumularea de kg). Este ca și când ai conduce apăsând cu un picior pedala de accelerație și cu celălalt pe pedala de frână: același comportament ajunge să producă atât fericire, cât și nefericire.
Totuși, lăsându-te dus de val, te vei simți în siguranță pentru moment să recurgi la acel comportament.

Astfel, atunci când te lovește senzația de “trebuie să fac ceva”, creierul tău va considera că a mânca o ciocolată înseamnă “să faci ceva”.

Ești pregătit să oprești cercul vicios?