Skip to main content

Contact

Contact Lăcrimioara Mezei

Lăcrimioara Mezei

Therapy, Parenting, Leadership & Life Coaching

Detalii de contact

“După întâlnirile avute cu tine, am realizat că de fapt eu sunt chiar o învingătoare, că deja sunt alt om, care pot din ce în ce mai mult. Este greu ca după ani întregi în care nu am fost atentă cu persoana mea să trec pe primul loc. Schimbarea a fost bine primită de cei din jurul meu… pot spune că ședințele avute cu tine ne-au schimbat modul de viață. Cum mă simt acum? Mă simt bine în corpul meu. Mă bucur de fiecare zi, știu să mă organizez mult mai bine. Nu mai am reacții de impuls, analizez situația și încerc să găsesc cea mai bună soluție. Au fost niște luni minunate, în care am învățat un lucru foarte important: „nimic nu este imposibil”. Am reușit ce nu am reușit în ultimii 14 ani. Nu cred că numărul de kilograme date jos este cea mai mare realizare obținută de mine în această perioadă, ci faptul că am învățat cum pot să mă pun pe mine pe primul loc fără a-mi neglija familia.”
I.C.
“Cu sprijinul tău, încet…încet…am reușit să dau jos greutatea ce-mi apăsa sufletul. Cred că atunci când iei în greutate, este ca și cum acel strat de grăsime ne-ar putea proteja la propriu de lumea exterioară. Trebuie să ne înfruntăm amintirile dureroase și să ne împăcăm cu trecutul. Numai așa putem face curat în suflet. Am reascultat melodia Courage to Change și m-am regăsit în acele versuri. Am să prețuiesc și am să pun în suflet toate momentele. Până nu experimentezi și nu simți pe propria piele…nu înțelegi anumite cugetări…cum ar fi aceea că…nu este importantă destinația, ci călătoria până la destinație. Mulțumesc pentru tot!“
I.C.
en_USEnglish
× WhatsApp