Skip to main content

Etichetă: psiholog Oradea

  • Blog

Cine ești tu, dincolo de cine ai învățat că ești?

Uneori te găsești cel mai ușor într-un loc nou, străin. Poate privind Oceanul, ascultând valurile. Pentru că nu întotdeauna e ușor să ajungi cu adevărat la tine. Trebuie să-ți dai voie să faci asta. Să treci de ziduri, să ajungi la inimă. Să o asculți, iar mai apoi să îi răspunzi. Să lași apoi puntea deschisă între tine și inimă. Să nu mai construiești ziduri.

Continuă lectura

  • Blog

Trăiești sau exiști?

Sunt la peste 2500 m altitudine și mă gândesc la tine, cel ce urmează să îmi citești gândurile. Nu îmi propun să îți fiu azi un ghid motivațional, nici să îți tulbur (prea tare) liniștea. : ) Vreau doar să te provoc să cauți răspunsul în liniștea și intimitatea gândurilor tale…oare simți că trăiești cu adevărat?Care a fost momentul în care ai simțit că te conectezi cu propria persoană?Unde erai, cum ai reușit asta? Reușești să îți urmezi visul?L-ai descoperit?

Continuă lectura

  • Blog

Sens și recunoștință

Azi vreau să mulțumesc fiecărui client în parte care m-a înzestrat cu încredere pe drumul devenirii sale, care mi-a permis să îl însoțesc în rescrierea poveștii sale de viață. Și pentru că anul acesta a fost unul cu totul diferit, aș vrea să îl închei cu câteva întrebări de reflecție pentru voi, astfel încât să aducem sens și recunoștință chiar și celor mai grele zile.

Așadar, te invit ca înainte de a trece în Noul An, să ai în minte următoarele:

  • Ce ai învățat anul acesta despre tine?
  • Ce sens vei da anului ce tocmai se încheie?Dar celui ce urmează?
  • Care este sursa celor mai mari satisfacții ale tale?
  • Când te gândești la anul pe care îl închei azi, care sunt persoanele care au rămas neclintite lângă bucuria, dar și încercările, suferințele tale?

Poate încă nu ai reușit sau poate doar ai evitat, dar cu siguranță acum ar fi momentul potrivit să spui cuiva:

Iartă-mă”,

Te iubesc

sau

Continuă lectura

  • Blog

A fi părinte

Azi am ales să scriu pentru și despre părinți. Pentru fiecare părinte care conștientizează rolul important ce i-a fost dăruit, despre fiecare părinte în parte, ce zi de zi așază cu grijă o cărămidă la temelia adultului de mâine. Din momentul în care devenim părinți, oarecum se naște și dorința de a fi părinți perfecți, însă poate partea bună e că nu ajungem să fim…iar dacă am reuși să fim, cu o asemenea imagine idealistă, copiii noștri ar avea permanent parte de dezamăgiri, într-o lume care e orice, numai perfectă nu.

Continuă lectura

ro_RORomanian
× WhatsApp